Merg spre moarte,
Calea ce nimeni nu o
poate desluşi.
O cale departe
De realitatea pe
care mulţi şi-o vor însuşi.
La început te înşală,
Crezând că nimic rău
Nu se poate întâmpla,
Dar ajungi să cazi.
Aceasta…
Ai fi putut înainte
contempla!
E o cale
definitivă.
De o iei pe aici,
Mori.
Scăpare nu vei avea
vreodată.
De o iei pe aici,
Mori.
Pedeapsa.
Pedeapsa încercării
de a merge
Pe acest drum este în felul următor:
Mai rea decât
tortura,
Decât crucificarea.
Mai groaznică decât
nebunia.
Mai dureroasă decât
plaga.
Pedeapsa este
exterminarea.
De am fi putut
elimina vreodată
Imperfecţiunea ce ne
induce
În greşeală, şi
apoi, în păcat,
De am fi putut uita
această nebunie
Şi am fi putut să o
evităm…
Ar fi fost încă şi
mai tragic.
Mai tragic ca
moartea unui mare artist,
Decât sângele vărsat între fraţi.
Condiţiile vieţii ce
am fi trăit-o ar fi fost extreme.
Cu toţii am păli şi
ne-am ofili,
Unul câte unul.
Sau poate viaţa nu
ar mai fi existat…
Această dilemă
teribilă
Ce continuă să lanseze
semne de întrebare,
Despre noi, despre
viaţă, despre tot,
Ca un rău murdar de
gânduri deşarte,
Ne ucide.
Mi-a fost dat să
văd,
Cu ochii inimii şi
minţii
Secrete ce ar
distruge,
Ar demola un suflet.
Nu există niciun
alibi
Ce mi-ar putea scuza
păcatele.
Absolut niciunul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu