Copacul

Copacul zboară

Prin lunca disperării

Agonizând tâmpit

Valurile uitării..

El ridicându-şi crengile

Şi urlându-şi căderea,

Copacul cade-n hău,

Tăiată-i fiind durerea,

Copacul nu mai urlă,

Ci tace şi aşteaptă

Ca frunzele-i pătate

Să moară lin în soartă.