Selenit

Cu ochii goi şi albi, privesc în infinit;
Cu ochii goi şi albi-un trup de selenit.
Cu brațe feudale, cu palmele-i de foc,
Două aripi suflă jale într-al meu nenoroc.

Sfărâmă-mi viețuirea căutându-mi meteahnă,
Şi nu mă ridica când trupul meu rănit
Se zvârcoleşte-n deznădejde, în pâcla ta de pahnă,
Răzleț în învelişu-i de mult îmbătrânit.

Cu ochi defuncți şi reci, privesc în dezolare,
Cu ochi neînviorați de a ta-nfiorare...
Nebun ajunge omul sub crugu' ăstei lumi,
Nebun ajung şi eu, searbăd în mine însumi.