Ea

Ea, de obârşie, nu doarme,
Ci soarbe amintiri şi plânge,
Cu roşcate si pure lacrimi,
Ce v-au imbolnăvit de patimi,
Precum irisu-i plin de sânge
Şi gâtu-i palid de durere.

Ea a uitat cum să mai spere,
Căci sufletu-i nu mai e uşă,
Inima-i creează cenuşă
Şi buzele-i expiră foame...

Ea, de obârşie, nu doarme,
Ea doar tuşeşte şi mai cască.
Lasă calul morții să pască
Şi omul drept să nu trăiască!

Crizantemă

Tu eşti o crizantemă, iar eu sunt o poetă;

Hai să-ți cânt verde, plângând la o şuetă,

Hai să-ți înamorez părul solfegiu,crud,

Hai să te-adorm încet în smintitul amurg!

Te legăn şi îți torn pe gâtlejul de-azur

Eterul neputinței, sângele meu de taur.

O lacrimă se varsă pe buzele-ți polare ;

Plânge a mea iubire, în visele-i hilare.