De ce?

Odată te vedeam albastru,

În frumuseţe cel măiastru.

Acum de ce tu plângi?

De ce eşti trist şi-ntunecat,

Iubite cer?

Nu demult erai stropită

De culori.

Priveam desăvârşită

La trista ta privelişte.

De ce eşti moartă, goală?

De ce nu spui nimic,

Iubita mea gradină?

În depărtare iată cimitirul,

Zăcând şi el mut, nepăsător.

Nici ciorile nu mai sunt-mor.

Mormintele işi fac sictirul.

Totul în depărtare-i un văl,

Zăpadă şi nămol,

Zăpadă şi nămol.

Mi-e dor de frunzele uscate,

Mi-e dor de cerul albăstriu,

Mi-e dor de visele pictate,

Mi-e dor de strada cea pustie,

Mi-e dor de toamna cafenie.

De ce-ai plecat?

Copacul

Copacul zboară

Prin lunca disperării

Agonizând tâmpit

Valurile uitării..

El ridicându-şi crengile

Şi urlându-şi căderea,

Copacul cade-n hău,

Tăiată-i fiind durerea,

Copacul nu mai urlă,

Ci tace şi aşteaptă

Ca frunzele-i pătate

Să moară lin în soartă.

Catharsis

Stătea un înger al credinţei

Pe zidul cimitirului.

Cântă un imn al năzuinţei,

Deasupra crucii mortului.

Vioara răsuna puternic,

-Ecoul cristalin.

Croia drum sufletul armonic,

Croia un drum senin.

Pe fiecare zid şi piatră

Stătea câte un înger.

Satana din Hades latră,

Cu al lui ţipăt ager.

Cântau miliarde printre pomi;

Al lor este speranţa,

“Lama sabactani?

Eli, lama sabactani?”

Cântau şi-n cer milioane,

Împărtăşind durerea.

Priveam cum câte unul cade,

Accelerând teroarea.

A fi sau a nu fi,

E-aceeaşi suferinţă;

Diferă că n-ai să mai vii

Mort în dreaptă căinţă.

Armaggedon

Pe lac.

Privesc în zare.

În depărtare,

Norii-mpăturesc

Tot ceru-mpărătesc;

Dar niciun soare.

Aici viaţa-i fără culoare!

Şi-mi doresc cu ardoare

Să vindec pământul,

Să-i modelez lutul,

Să aduc soare.

Şi bate-ndepărtare,

Şi eu mă uit în zare.

E o lumină ce tot vine,

Se-apropie de mine.

E o scânteietoare!

Dar nu e soare

Şi nici culoare.

Văd focul cel asupritor

Tot alergând pe ceru-ncântător.

Nu-i stea. Nici soare.

Dar nu ştiu cum se face

Că închid ochii,

Şi când îi deschid totul zace

În flăcări aurii.

Fugind, oamenii, disperaţi;

Merg spre salvarea ce o cred,

Dar eu pe loc stau şi mă uit

Cum totul moare.

Şi dispare.

Vai, cum mai arde!

Mare potop de foc ne asupreşte!

Armaggedon! Satanic joc!

Unde să merg şi ce să fac?!

Şi mă trezesc.

Noaptea cea lină

Şi stelele pe cer lucesc.

Pe lac, în barcă, adormit-am.

Privesc în zare,

În depărtare,

La cârdul roş de flăcări…

Nu-i soare…

Adrenalină

Mişcare melodică,

Muzică de orgă,

Stabilitate pierdută,

De mult disparută.

Ne rotim, ne rotim,

Si nu ameţim

Căci eram  deja morţi

Şi tot am tras la sorţi

Noul destin.

Pierd control…

Malefic demol

De conştiinţă

Şi posibilă voinţă

Să mă opresc.

Dependenţă de păcat...

Niciun schivnic preacurat

Nu m-ar putea salva.

Poate cândva, cândva, cândva,

Mă voi uita.

Satana din mine,

Calcă-n picioare,

Şi lună şi soare,

Şi chiar şi pe sine.

Dragoste şi sânge,

Dragoste şi sânge,

Poate cândva, cândva, cândva,

Mă voi opri.

Aberaţia nr. 3

Zăpadă neagră de cristal,

Ce-şi face loc-extraordinar

În palma mea de ceară.

Parc-ar fi o comoară

Fragilul fulg topindu-se-n

Mâneca-mi de mătase.

Problema nu se pune-aici

Ci că nu poţi fugi în lume,

Nu poţi trece-ale mării spume,

Dacă nu vrei să-mi zici

De ce pufosul fulg

Există-ntradevăr

Şi de ce nu un măr?

One

So silent, so cold.
I am waiting on the other side.
The death, I hold,
It sits in my palm, it cannot be ignored.
I drift, so calm
Through infinite sorrow.
You will know once
That life cannot be borrowed.